top of page

 

A nu se citi doar. A se pune în practică!

 

   După ce în primul volum ai parcurs capitolele 

Redesign-ului de Interior Uman, te invit în acest

al doilea volum la Călătoria Holistică prin Viața în Armonie.

 

  Nimic nu este greu sau imposibil, dacă știm cum să abordăm

ceea ce ne dorim să realizăm. Trăim și construim timpuri noi,

iar pentru aceasta schimbăm ACUM, și prin acest volum,

paradigma de abordare a stilului de viață, dintr-unul aparent neimportant și haotic, într-unul sănătos și echilibrat.

 

  Te însoțesc în această călătorie minunată care este

Viața ta în Armonie, deslușind Nutriția Holistică,

dar și Curățarea Holistică a Ființei, conștientizând

care sînt elementele nutritive, dar și demontând miturile

și iluziile acestei societăți depășite și în dezintegrare,

ce încă încearcă să țină oamenii în neștiință și ignoranță.

 

   Hrana Vie, fie că este fizică, mentală, emoțională

sau spirituală, este Esența Ta ca Ființă, iar aportul zilnic

îți arată cât de Viu ești per Întreg, inidferent de vârsta ta.

 

   IMUNITATEA la nefericire nu-ți pică din cer,

TU o construiești prin ritualuri zilnice, având

Conștiința Trează și Bucuria că, Fericit fiind în profunzime

ca OM, te manifești astfel la Adevăratul tău Potențial Interior!

 

 

IMUN la nefericire Vol II - Călătorie prin Viața în Armonie

Cod SKU: VIA978-606-95113-9-8
39,90leiPreț
  • COD  VIA978-606-95113-9-8       
    An apariție  2020
    Autor Mihaela Raza
    Colecție 

    Dezvoltare 

    Personală

    Editura Viața în Armonie
    Format  PDF fără DRM
    Nr.pagini 193
    ISBN

    978-606-95155-0-1

    978-606-95113-9-8

     

bottom of page